PRODUS LA CENTRALĂ
IN CONTEXT / Slănic Moldova

Despre noi
In context - Slănic Moldova este un centru de artă contemporană, ecologie și dezvoltare umană, un laborator de învățare interdisciplinară, ce folosește arta și știința ca modalități de complementare și de explorare a lumii.
Transformăm stațiunea într-un un muzeu viu, într-un spațiu dedicat dezbaterilor, proiecțiilor de film, lecturilor de grup. Oferim ateliere specializate, menite să informeze publicul cu privire la criza ecologică și la consecințele acesteia. Dorim o căutare colectivă de soluții și de idei proaspete pentru extinderea vieții pe Pământ.
Miracolul apelor minerale de la Slănic Moldova
În Slănic Moldova se află 20 de izvoare unice de apă minerală. Impactul lor benefic poate fi asemănat cu cel al izvoarelor de apă vie – o licoare complexă, pregătită în profunzimile Pământului.
Slănic se numără printre cele mai importante stațiuni balneare ale Europei, atât în ceea ce privește numărul izvoarelor, debitul zilnic al acestora, cât și prin diversitatea compoziției și concentrației. Prin varietatea apelor sale minerale, Slănic Moldova poate fi considerat mai înzestrat decât alte stațiuni celebre, de interes mondial, precum Karlovy Vary, Vichy, Montecanini sau Baden-Baden, neavând corespondență decât cu o altă stațiune de renume din Republica Cehă: Mariánské Lázně (Marienbad, în germană).
Centrala: hrană pentru spirit (food for thought)
- Centru de artă contemporană, ecologie și dezvoltare umană
- Laborator de învățare interdisciplinară prin artă și știință
- Atelier de produse upcycled din resurse locale și materiale textile reciclate
(RE)CONVERSIA Centralei
(RE)CONVERSIA implică readaptarea arhitecturală și oferirea unei noi funcții clădirilor dezafectate, ce și-au pierdut scopul inițial.
În 2019, prin efortul voluntarilor echipei In Context, am reușit finalizarea unui astfel de proces de reconversie. Am transformat centrala Hotelului Venus în Centrala Artelor In Context, ce oferă astăzi un cadru favorabil creativilor interesați de impactul activităților umane asupra mediului, de educaţie ecologică, dezvoltare durabilă, de comunitate și spiritualitate.
Viziune/ Misiune
- Cultură
- Educație
- Sustenabilitate
Obiectivul nostru pe termen lung este crearea un sistem economic circular, minimizând producția deșeurilor și valorificând la maximum resursele locale.
Nevoia de comunitate, de solidaritate, de cunoaștere, de acțiune și terapie prin natură și artă este mai mare ca oricând. Plecând de la izvoarele minerale și facilitățile balneoclimaterice și continuând la Centrala Artelor In Context, avem posibilitatea să inaugurăm un centru de terapie fizică și spirituală unic atât la nivel național, cât și internațional.
Produs la Centrală
Vă prezentăm o colecție unică de obiecte din țesături reciclate din cataloage de la cele mai prestigioase branduri de țesături pentru amenajări interioare. Acestea sunt ieșite din producție - prin manufacturare sunt deviate de la depozitarea în groapa de gunoi.
Toate produsele sunt unice, manufacturate (inclusiv ambalajele) din diverse categorii de țesături și tapet de înaltă calitate de către voluntari și membri activi ai comunității.
Fiecare produs are texturi și detalii unice, concepute de echipa de designeri ai centralei.
Combo Set
CONTACT

Retele Sociale